Pădure sau deșert verde? Riscurile salcâmizării Moldovei

Programul Național de Împădurire începe să dea rezultate și le vedem pe teren. Rânduri drepte de salcâm, cât vezi cu ochii. Din ce observăm noi, salcâmul face peste 90% din ce s-a plantat și s-a prins. Nu e o problemă nouă: încă din 2024 spuneam pentru Ecopresa că 90% din plantări sunt cu salcâm și că asta nu poate continua. De atunci procentul nu a scăzut, dar pare să fi crescut.

Iată cum arată "succesul" pe teren. La Colibași, raionul Cahul, oficialii se laudă cu 20 de hectare plantate din cele 36 alocate, iar Direcția Sud  a Agenției Moldsilva raportează 1.094 de hectare în Cahul, Cantemir și Taraclia. Uitați-vă bine printre ce copaci stau oamenii din imagine. Este numai salcâm!

Lucrul acesta nu s-a făcut în tăcere. În decembrie anul trecut, peste 39 de organizații de mediu și experți au trimis o scrisoare deschisă Președinției, Guvernului, Ministerului Mediului și Agenției Moldsilva. Au cerut lucruri simple: limitarea strictă a salcâmului, cel puțin 70% specii autohtone în plantările noi, date publice despre speciile invazive și un control independent al calității împăduririlor. Ministerul a răspuns în aceeași zi și a reconfirmat puțin mai târziu: salcâmul nu va depăși 15-20% din suprafața totală. La sfârșitul lui martie 2026, Ministerul Mediului, Moldsilva și Asociația Femeilor Silvicultoare au organizat la Chișinău o conferință internațională despre salcâm, cu experți din România, Ungaria, Slovacia și Turcia. Atunci autoritățile au anunțat o "corecție de direcție". Pe hârtie, trebuie să avem maxim 15-20%. În teren, spre regret - cu totul altceva.

Să fim corecți de la început: salcâmul nu e un copac "rău". Își are locul lui pe râpe, pe alunecări de teren, pe pante erodate unde stejarul sau alte specii locale nu se prind. Am spus-o și la conferință: salcâmul NU este o problemă în sine, dar nici soluția universală! Problema începe când o singură soluție tehnică devine regula în loc să rămână excepția.

Și trebuie odată să recunoaștem: salcâmul este o specie invazivă. A venit din America de Nord și în mare parte din Europa e tratat ca invaziv. Nu stă cuminte unde l-ai plantat. Se înmulțește din rădăcini și iese în pășuni, la marginea pădurii, în livezi. Tai un salcâm și în locul lui răsar zece lăstari. Cine a încercat să scape de el în grădină știe despre ce vorbesc.

Se propagă și prin semințe, infiltrându-se agresiv în habitate forestiere existente, eliminând stejarul, teiul, frasinul...

Dar principalul argument - este apa. E variabila pe care o ignorăm cel mai des. Dar, am avut ocazia anul acesta să ne convingem de importanța apei! Salcâmul crește repede pentru că bea mult și are rădăcini care merg adânc după apă. La noi cad în medie în jur de 500 mm de precipitații pe an, iar în sud și mai puțin. Când apa de ploaie nu ajunge, salcâmul ia diferența din rezervele solului, an de an. Studiile din China, pe Platoul de Loess, o regiune cu ploi asemănătoare cu ale noastre, arată că plantațiile de salcâm usucă solul în primii 20 de ani.

Ce înseamnă asta pentru satele noastre? Fântâni care seacă mai devreme, izvoare care slăbesc, un pământ tot mai uscat. Exact ce nu ne permitem într-o țară care deja se încălzește și se usucă peste măsură.

Din satelit, o plantație de salcâm arată verde. Dar intrați în ea vara. Puține păsări, puține insecte, aproape nimic din ce trăiește într-o pădure de stejar. Salcâmul schimbă și solul: îl încarcă cu azot, iar în locul florei de pădure apar buruieni. Asta numim noi "deșert verde": verde în raport, sărac în viață. Astfel - nu orice plantație de copaci este pădure. Și, monoculturile de salcâm nu pot fi numite păduri - sunt plantații energetice! 

Mai e și partea cu banii. Programul se raportează în hectare și milioane de puieți, iar salcâmul e ieftin, se produce într-un singur sezon și se prinde ușor. Cifrele arată bine. Dar peste 20-30 de ani cineva va trebui să transforme aceste plantații în păduri adevărate, iar salcâmul nu se lasă dus ușor. Vom plăti de trei ori: o dată ca să-l plantăm și a doua oară ca să-l scoatem și a treia oară - ca să replantăm terenul cu specii potrivite.

Ce propunem? Să fie plantate păduri cu specii locale: stejar, tei, frasin, plop alb și negru, carpen, paltin, jugastru, cireș și vișin sălbatic... Amestecate, cum crește pădurea în natură. Da, e mai greu și mai scump la început. Stejarul are nevoie de puieți buni și de îngrijire câțiva ani. Dar aici avem deja soluții, inclusiv tehnologia containerizată, pe care chiar Ministerul Mediului o precaută deja ca prioritară. Doar că implementarea întârzie substanțial! Ce ne lipsește nu e știința sau cunoștințele, ci voința de a face lucrurile bine, nu doar repede.

O pădure nu este un număr de hectare într-un raport. Sunt, în primul rând - serviciile ecosistemice pe care le primim zilnic și pe care se ține dăinuirea noastră în acest pământ. Este apă în fântână, umbră pentru copiii noștri și viață pentru cei care vin după noi. Noi nu vrem un deșert verde! Salcâmizarea trebuie oprită!

#PăduriAutohtone #Reîmpădurire #ArboretumLive