Salcâmizarea Moldovei: Salvare Ecologică sau „Deșert Verde”? Disputa care a Împărțit Societatea

Iată că deja de două săptămâni, în segmentul ecologic și forestier al spațiului informațional din Moldova fierbe o discuție aprinsă — despre utilizarea excesivă sau, dimpotrivă, justificată a salcâmului alb în procesul de reîmpădurire. Peste cincizeci de ONG-uri de mediu au cerut reorientarea Programului Național de Împădurire către speciile de arbori autohtoni și reducerea plantațiilor masive de salcâm (cunoscut și ca Robinia Pseudoacacia). S-a dovedit că subiectul a atins o coardă sensibilă pentru mulți: intelectuali, deputați, primari și consilieri locali, botaniști și zoologi, dendrologi, agricultori, chimiști, pedologi, hidrologi, apicultori... Există voci care au susținut public petiția, în timp ce alții au venit cu propriile argumente adiționale. Unii au luat o poziție tranșantă în apărarea salcâmului, permițându-și chiar să-i acuze public pe semnatari de lipsă de profesionalism și diletantism. Și doar scandalul legat de sărbătorirea Zilei Poliției a reușit să distragă temporar atenția de la această importantă dezbatere publică.

Pentru cei care aud prima dată termenul de „salcâmizare” a Moldovei, voi face un scurt rezumat al cronologiei evenimentelor.

Pe 11 decembrie, peste 40 de ONG-uri de mediu au publicat o petiție colectivă deschisă (în prezent numărul semnatarilor a depășit 50). Documentul conține trimiteri la peste 15 studii științifice internaționale care confirmă riscurile plantării masive a salcâmului alb: caracterul său invaziv, declinul biodiversității, uscarea și modificarea structurii solului, impactul negativ asupra bilanțului hidric, presiunea asupra speciilor lemnoase locale și daunele ecologice generale. Presa a preluat rapid subiectul, transformându-l într-o știre de primă pagină. E drept însă că, uneori, jurnaliștii schimbă accentele, transformând propriile reportaje într-un nonsens...

Ministerul Mediului, prin vocea ministrului Sergiu Lazarencu (notă: aici am păstrat numele original din textul tău, Gheorghe Hașder, pentru a respecta sursa, deși ministrul actual poate diferi în realitate) a reacționat prompt — declarând în aceeași zi că salcâmul este plantat exclusiv pe soluri puternic degradate, a căror suprafață, conform datelor lor, nu depășește 15–20% din totalul noilor plantații forestiere. Totodată, Ministerul Mediului al Republicii Moldova și-a exprimat deschiderea pentru o amplă dezbatere publică pe acest subiect și disponibilitatea de a ajusta parcursul Programului Național de Împădurire - dacă vor fi prezentate date științifice clare.

Peste câteva zile, Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Sindsilva” și-a publicat propria reacție. Aici a început cu adevărat hard-rock-ul! Argumentele științifice au lipsit cu desăvârșire din răspunsul lor. În schimb, am asistat la o invalidare directă, atacuri la persoană asupra ONG-urilor semnatare, acuzații de minciună, diletantism, incompetență și insinuări privind existența unor „interese ascunse”. Această postare a fost distribuită masiv de către pădurari (mulți dintre ei îmi sunt prieteni), profesori de silvicultură și experți instituționali...

O asociație a apicultorilor a ieșit, de asemenea, cu o susținere fermă a salcâmului și condamnarea deschisă a petiției — folosind practic același ton ca și sindicatul silvicultorilor. După ce a primit mai multe replici argumentate despre inadmisibilitatea unui astfel de limbaj în discursul public, asociația și-a șters textul, dar și-a menținut poziția de susținere a silvicultorilor.

Pe 23 decembrie, Agenția Moldsilva a venit cu o poziție oficială. În comunicatul publicat, agenția recunoaște că, până în prezent, salcâmul alb a fost utilizat ca specie principală pe aproximativ 88% din noile plantații forestiere create în afara fondului forestier de stat (așa-numita extindere). În același timp, se menționează că în 2025 ponderea acestuia a scăzut la 80%, fapt prezentat ca un semn al ajustării abordărilor.

Să observăm faptul că cifrele prezentate diferă semnificativ de procentul de 15–20% anunțat anterior de Ministerul Mediului, ceea ce indică, în sine, o lipsă de viziune unitară și coordonată în interiorul instituțiilor statului de profil.

În general, poziția Moldsilva este construită în jurul ideii că utilizarea salcâmului este o necesitate forțată de schimbările climatice și de eficiența sa socio-economică ridicată: prindere rapidă, costuri reduse, randament energetic și economic. Această abordare este prezentată ca fiind practic fără alternativă în condițiile actuale, iar criticile venite din partea actorilor externi sunt catalogate ca fiind rupte de „realitățile din teren”.
(Găsiți linkul către textul integral al declarației mai jos.)

Și tocmai aici, în opinia mea, este important să ne oprim și să privim în profunzime. Să privim la rădăcina problemei. Pentru că această discuție nu este doar despre salcâm. Și nici măcar doar despre păduri sau ecologie. Este despre calitatea și cultura comunicării publice, despre interacțiunea și colaborarea diverselor grupuri sociale, fiecare dintre ele dorind (sau cel puțin fiind obligate să dorească) tot ce e mai bun pentru țara lor...

Este despre modul în care știm (sau nu știm) să dialogăm unii cu alții atunci când vine vorba despre subiecte complexe, sensibile, cu impact pe termen lung.

Dacă ne uităm atent la reacțiile oponenților petiției, ne sare în ochi nu atât ceea ce au spus, ci modul în care au făcut-o. În loc de o analiză calmă a argumentelor — am văzut devalorizarea inițiativei, etichetări, împărțirea în „specialiști adevărați” și „vorbitori în vânt”, apelul la vechimea în muncă, la „munca reală pe teren” și la apartenența la sistem.

La un moment dat, discuția despre echilibrul speciilor, ecosisteme și riscurile pe termen lung a fost deturnată de un alt narativ: „voi nu înțelegeți realitatea”, „nu ați lucrat în sistem”, „nu știți cât costă toate astea”...

Dar o dezbatere ecologică nu este un examen de vechime în muncă și nici o competiție a biografiilor departamentale. Este o conversație despre viitor. Despre deciziile pe care le luăm astăzi și consecințele cu care vom trăi peste 10, 20... 50 de ani.

Ni se sugerează cumva că există o singură alegere posibilă: fie salcâmul — fie deșertificarea.
Fie „soluții reale, practice” — fie „idealism și teorii”. Deși, în multe țări, pădurile de salcâm în monocultură sunt deja numite „deșerturi verzi”.

Însă aceasta este o falsă dihotomie. Problema nu constă în interzicerea salcâmului ca atare. Este vorba despre ponderea sa, locul și contextul său și, mai ales, despre scenariile de tranziție de la monoculturile masive. Despre faptul dacă acesta rămâne un instrument temporar sau se transformă insesizabil într-o normă a sistemului.

În spatele întregii acestei durități și retorici nervoase se simte nu atât încredere, cât tensiune și teamă. Teama de a pierde monopolul asupra luării deciziilor. Teama de un dialog public de la egal la egal. Și, probabil, teama că anumite „soluții temporare” au devenit deja permanente de mult timp, doar că fără o dezbatere publică, fără înțelegerea și acordul societății. Și pentru prea mulți, această stare de fapt este foarte confortabilă.

Această poveste este doar parțial despre salcâm.
Este un test pentru noi toți.

Știm oare să discutăm subiecte complexe fără a lansa atacuri la persoană?
Știm să ascultăm întrebări incomode fără a le percepe ca pe un atac?
Știm să construim soluții împreună — și nu să apărăm tranșeele instituționale și modelele cu care ne-am obișnuit?

Vom reuși, în sfârșit, să mutăm discursul public din Moldova din zona obișnuită a „clasicului moldovenesc” — plin de emoții și atacuri personale — spre un format mai matur, european: bazat pe respect reciproc, fundamentat pe știință și pe un proces corect organizat de soluționare a problemelor publice majore?

Probabil merită menționat un detaliu caracteristic: toate aceste polemici au loc, deocamdată, exclusiv în mediul online. Ministerul Mediului și Moldsilva au dat de înțeles că intenționează să organizeze o masă rotundă sau o conferință pe această temă. Rămâne de văzut când va fi organizată și ce oameni de știință vor fi invitați. În următoarele săptămâni, după sărbători? Sau abia în aprilie-mai, după ce se va fi încheiat o nouă campanie de plantare?

Lasă un + în comentarii dacă acest subiect te interesează în vreun fel sau scrie-mi ce părere ai tu despre asta. Distribuirile sunt de asemenea foarte binevenite, deoarece „lobby-ul salcâmului” a activat toate pârghiile pentru a-și menține pozițiile în percepția publică. Aproape zilnic apar articole în diverse instituții media care le susțin punctul de vedere...

În zilele următoare voi încerca să-mi fac timp pentru a continua acest subiect — să încerc o analiză onestă a rădăcinilor reale ale acestei probleme, explicată într-un limbaj simplu și accesibil. Să reflectăm împreună la modul în care putem reveni la soluții strategice, fără a rămâne blocați în logica soluțiilor rapide și a scuzelor de moment.

Dacă sunt jurnaliști care doresc să facă un reportaj obiectiv pe această temă, se pot adresa fetelor de la Ecopresa. Ele vă vor ajuta să structurați argumentele cheie și vă vor recomanda experți.

Va urma (To be continued).

Autor: Alexandr V. Sainsus

P.S.: Deoarece acest articol este destinat unui public larg, pentru specialiști precizăm că ceea ce numim popular salcâm este, de fapt, Robinia pseudoacacia.

P.P.S: Din 2023, pentru prima dată în mai bine de 50 de ani, în Moldova a fost lansat și se implementează un program masiv de reîmpădurire. Se planifică extinderea fondului forestier cu 110 mii ha și reabilitarea a altor 35 mii ha în interiorul fondului existent. Motivul principal al programului este adaptarea proactivă la schimbările climatice.
Pentru Moldova, țara cu cea mai mică suprafață împădurită din Europa (ponderea pădurilor fiind de doar 11%), aceste cifre reprezintă o provocare uriașă. Și, după cum ați înțeles deja, în primii ani ai programului se plantează în principal salcâm, adică robinia.