Reforma Moldsilva: de la lozinci politice și supraviețuire la un plan sistemic

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Mediului Gheorghe Hajder a anunțat lansarea reformei Agenției ”Moldsilva”.

Dacă ascultăm cu atenție discursul, se creează impresia că în cadrul ministerului există deja o viziune destul de concretă asupra viitoarelor schimbări: cu o logică clară, cu o structură organizatorică trasată, cu indicatori calculați și chiar cu o estimare a viitoarelor economii, care urmează să fie reinvestite în ramură. Iar acest lucru, fără îndoială, este îmbucurător!

Deoarece, însuși faptul existenței nu doar a unor declarații politice despre necesitatea reformei, ci a unui plan deja mai aplicat, reprezintă un semnal important. Înseamnă că este vorba nu doar despre o declarație de intenții, ci despre o încercare de a trece la o regândire mai sistemică a modului în care trebuie să funcționeze sectorul forestier în Republica Moldova.

Acest lucru este deosebit de important dacă luăm în considerare amploarea și importanța Agenției Moldsilva. Este vorba despre una dintre cele mai mari structuri de stat ca acoperire teritorială, care poartă o sarcină imensă: gestionarea fondului forestier, regenerarea pădurilor, îngrijirea acestora, protecția, recoltarea masei lemnoase și, în măsura cea mai mare - asigurarea populației cu lemne de foc. Iar la tema reformei se discută demult.

Printre abordările enunțate, merită o atenție deosebită ideea ca, pe viitor, vânzarea lemnului să se facă din depozite, nu direct din pădure, cum se întâmplă acum. Aceasta pare a fi o direcție cu adevărat importantă și sănătoasă. Deoarece anume în depozite se poate organiza o uscare de mai bună calitate a lemnului, iar acest lucru influențează direct atât eficiența utilizării resursei, cât și cheltuielile finale ale consumatorilor. Lemnul bine uscat oferă o putere calorică semnificativ mai mare, ceea ce înseamnă că permite reducerea consumului de câteva ori! Această decizie are potențial enorm de a reduce presiunea asupra pădurilor! Iar pentru o țară în care foarte multe gospodării depind în continuare serios de lemnele de foc, aceasta nu este o problemă secundară, ci una socială majoră.

Însă, alături de schimbările organizatorice și economice, în opinia mea, în centrul discuției ar trebui să se afle și o altă chestiune, mult mai fundamentală.

Consider că, dacă dorim cu adevărat să păstrăm pădurile și să creștem consecvent suprafața acestora, angajații din sectorul forestier trebuie să fie finanțați în mod normal de la buget – exact așa cum se întâmplă în cazul profesorilor, medicilor, polițiștilor și al altor servicii publice sistemice.

Silvicultorii îndeplinesc o funcție socială de importanță existențială! Și ar fi logic ca baza salariului lor și stabilitatea sistemului să se sprijine nu pe presiunea constantă a necesității de a tăia și vinde lemn pentru a plăti salariile colectivelor, ci pe o politică de stat clară și pe responsabilitate bugetară.

Deoarece, în caz contrar, sistemul în sine este pus într-o poziție contradictorie: pe de o parte, se așteaptă de la el conservarea pădurilor, gestionarea durabilă și extinderea învelișului forestier, iar pe de altă parte – este forțat să se gândească constant la modul în care, prin comercializarea lemnului, să asigure funcționarea curentă și fondul de salarizare.

Păstrarea acestui principiu pe termen lung, ar fi o greșeală sistemică. Dacă pădurea este considerată nu doar o resursă, ci și un bun ecologic strategic, protecția pentru sol, apă, climă și interes public, atunci și finanțarea sistemului trebuie să se modifice în conformitate cu această logică.

În acest sens, reforma poate fi nu doar un proces administrativ, ci o oportunitate de a îmbunătăți real gestionarea sectorului, de a crește transparența, eficiența și calitatea serviciilor prestate, punând totodată bazele unui model de finanțare mai durabil pentru întreaga ramură.

Tocmai de aceea este deosebit de important ca etapa următoare să fie organizată la o calitate maximă.

Dacă ministerul are într-adevăr deja un plan concret, este cu atât mai important ca procesul de consultare publică să fie construit profesionist, calm și consistent. Astfel încât să fie auzite opiniile și incluse propunerile tuturor părților interesate: ale angajaților din ramură de la toate nivelurile, ale comunității profesionale, sindicatelor, ONG-urilor de mediu, comunităților locale, precum și ale populației, care în realitate depinde foarte mult de modul în care este structurat sistemul de recoltare, depozitare și vânzare a lemnului.

Anume calitatea unei astfel de discuții va determina în mare măsură dacă reforma va deveni un factor de consolidare a sectorului sau o sursă de noi tensiuni.

Deoarece sectorul forestier este o sferă prea sensibilă și prea importantă pentru a fi reformată doar directiv-administrativ. Aici este nevoie în mod special de o combinație între voință politică, expertiză profesională și încredere publică.

Mi-aș dori foarte mult ca acest proces să devină un exemplu al unei astfel de abordări: atunci când statul nu doar propune schimbări, ci știe să le explice, să le discute, să le definitiveze și să le consolideze printr-un feedback substanțial.

Dacă acest lucru va reuși, atunci reforma Moldsilva poate deveni nu doar o altă restructurare, ci un pas cu adevărat important către o gestionare mai modernă, rațională și durabilă a pădurilor moldovenești.